În etapa a 25-a a LNBM MozzarBet, echipa noastră a avut o deplasare lungă şi grea, la Galaţi.
Rezultatul: o înfrângere dureroasă, fiindcă veneam după cinci meciuri câştigate la rând.
CSM Galaţi – CSM Târgu Mureş 86 – 78 (24-16, 30-21, 18-17, 14-24)
Marcatorii echipei noastre: Mathis 14 (2×3), Gajovic 12 (1×3), Sánta 12, Borşa 11 (2×3), Person 10, Martinic 9 (1×3), Şolopa 7, Engi Rosenfeld 3 (1×3), a mai jucat Bölöni
Am avut o primă repriză destul de slabă, mai ales din cauza accidentării lui Jakob Lowrance, care cu o seară înainte de plecare a călcat din nou greşit.
Antrenorul George Trif a trebuit să improvizeze din nou, dar nici băieţii noştri nu au prins o zi prea bună.
În prima repriză am avut 12 mingi pierdute, dar după pauză am încercat să revenim (am pierdut doar două posesii¤), dar timpul nu a fost suficient.
Antrenorul George Trif a declarat după partidă:
–„Știam că Galațiul este o echipă competitivă și valoroasă, mai ales pe teren propriu.
Astăzi am avut un meci slab iar Galați prin agresivitate şi determinare ne-au dominat în prima jumătate.
Noi nu ne-am regăsit,, am avut 12 mingi pierdute la pauză, acestea fiind decisive în economia jocului, transformându-se în puncte ușoare pentru ei.
În partea a doua am revenit, am jucat mult mai bine dar nu a fost suficient.
Peste câteva zile ne așteaptă un meci greu în deplasare la Steaua, decisiv pentru clasarea pe poziția a treia înainte de începerea playout-ului.
Din păcate accidentările au reapărut la noi în echipă și suntem nevoiți să improvizăm mult.”
HAI CSM TGM!