Clubul nostru şi-a prezentat noul antrenor al echipei de futsal promovată recent în Liga1.

Cosmin Gherman revine la Târgu Mureş pentru a creiona un proiect mediu şi lung.

La începutul conferinţei de presă de astăzi, preşedintele clubului Barnabás Szászgáspár a recunoscut că nu s-au aşteptat la asemenea succes din partea formaţiei:

„Echipa de futsal ne-a surprins foarte plăcut, deoarece chiar dacă mulţi nu i-au dat şanse, au câştigat Liga 2 şi au promovat în primul eşalon. Totodată, majoritatea componenţilor lotului nostru au câştigat şi Cupa României la U19. Deci avem o echipă tânără, pe care ne putem baza în viitor. Continuăm creşterea sportului târgumureşean bazat în mare măsură pe jucători autohtoni, crescuţi în oraşul nostru, dar vrem să aducem acasă jucătorii mureşeni care joacă pentru alte echipe!”

 

Noul antrenor coordonator al secţiei de futsal, totodată antrenorul echipei de Liga 1, Cosmin Gherman îşi doreşte să construiească sănătos un proiect bazat pe tinerii târgumureşeni.

Obiectivul nu poate fi alta, decât menţinerea în prima divizie.

„Este o responsabilitate mare, dar mulţumesc pentru încrederea primită pentru un proiect care se vrea unul de lungă durată. Vrem să creştem tinerii noştri, şi vrem ca în viitorul apropiat – peste 3-4 ani – să putem să ne luptăm pentru trofee, cum am făcut cu nu mult timp în urmă. Băieţii noştri vor avea în sfârşit şansa de a juca în prima ligă, unde -sunt convins – că vor avea preformanţe frumoase. Revin cu plăcere acasă, antrenorul secund şi cu portarii va fi Ovidiu Moldovan. Vrem să creionăm şi un staff puteric.”

 

Echipa de U19 va fi în continuare pregătită de către Endre Kacsó, nimeni altul, decât antrenorul naţionalei de seniori.

„Este un proiect foarte bun pe care a prezentat Cosmin Gherman, important este să creştem în continuare aceşti tineri capabili. Ca şi antrenor al naţionalei mi-aş dori să am mulţi jucători din Târgu Mureş, îi cunosc şi sunt capabili de a ajunge sub comanda mea!”

Patrick Chertes:

„Rezultatele sunt foarte bune, mai ales că am avut un singur senior în echipa care a câştigat Liga 2 şi a promovat în primul eşalon. Acolo vom încerca să ajungem cât mai sus se poate!”

 

András Dobai:

„Mă bucur că futsalul mureşean a revenit acolo unde îi este locul. Am făcut o surpriză şi pentru club, dar şi pentru suporteri, promovând în Liga 1. Avem mulţi jucători talentaţi şi sunt convins că vom avea rezultate frumoase!”

 

Echipa noastră va începe în 15 iulie pregătirile pentru noul sezon competiţional, care va începe undeva spre finalul lunii august.

Cosmin Gherman:

„În primele două săptămâni vom avea multe probe de joc, deoarece aş vrea ca tinerii târgumureşeni – chiar dacă nu au pregătire specială de futsal – să aibă posibilitatea de a intra în vizorul clubului.”

 

HAI CSM TGM!

Share This