Nu am câştigat la Voluntari, ediţia 2023-2024 a LNBM s-a încheiat pentru noi.
LNBM, faza a II-a Top 10, etapa 10.
CSO Voluntari – CSM Târgu Mureş 102 – 84 (31-23, 17-25, 25-15, 29-21)
Marcatorii echipei noastre: Martinic 18 (1×3), Jeremic 16 (3×3), Nistor 11 (2×3), Sánta 9, Borşa 9 (1×3), Lowrance 7 (1×3), Gajovic 5 (1×3), Person 4, Engi-Rosenfeld 3 (1×3), Sólyom 2. A mai jucat Mureşan.
Chiar dacă a revenit pe teren Goran Martinic după suspendarea de 8 etape, echipei noastre i-ar fi trebuit o minune să se califice în play-offul competiţiei.
Dar pentru asta primul pas ar fi fost să câştigăm în Voluntari.
Până la pauză am ţinut pieptul puternicii formaţiei din Ilfov (48-48), după reluare însă am pierdut teren din ce în ce mai mult.
La începutul ultimului sfert diferenţa a fost de 10 puncte în favoarea gazdelor, care şi-au mărit ecartul la 14. Cu 4 minute înainte de final coşul lui Lowrance ne-a readus sub 10, dar cele două coşuri de la mare distanţă ale gazdelor au rezolvat ecuaţia.
Pentru noi s-a terminat campionatul, am făcut un pas înainte faţă de sezonul trecut. Anul trecut jucam pentru evitarea retrogradării, anul acesta am jucat pentru calificarea în play-off.
Terminăm pe un loc 10 meritat, chiar dacă la începutul fazei a doua am avut speranţe şi la mai mult. Dar suspendarea lui Martinic şi accidentarea celor doi pivoţi ne-au adus într-o situaţie delicată din care nu am mai reuşit să revenim.
Sezonul acesta am fost şi în Final 8 al Cupei României fiind la un pas să furnizăm surpriza.
Pas cu pas mergem înainte!
Mulţumim tuturor care ne-au susţinut de a lungul întregului sezon şi promitem că vom face totul ca în sezonul următor să mai facem un pas în faţă cu cumpătare şi voinţă.