Din nou despre decizia FIBA…

Decizia forului internaţional a sosit la Federaţia Română de Baschet în februarie, iar clubul nostru a aflat de această decizie doar la sfârşitul lunii iulie din presă…

Am fi avut 15 zile de a face apel, dar din păcate hotărârea nu a ajuns în timp la clubul nostru. A fost o neînţelegere la Federaţia Română – s-a informat preşedintele clubului nostru.

Barnabás Szászgáspár speră ca împreună cu biroul de avocatură să poată explica cât mai curând că CSM Târgu Mureş nu este continuatoarea niciunei entităţi private şi nu avem nici o legătură cu un club privat ajuns în insolvenţă şi în faliment!

Un club public nu poate plăti datoriile unui club privat, nu am preluat nici locul în campionat, nici palmaresul, nici n-a absorbit, nici nu a fuzionat cu un club privat ajuns în insolvenţă, CSM Târgu Mureş a început totul de la zero. Un club care s-a înfiinţat în 2018 nu poate plăti datorii din 2015-2016…

Vom ataca hotărârea FIBA.

Este o neînțelegere, pe care o să o clarificăm – a spus președintele Clubului Sportiv Municipal.

Clubul a apelat la un birou de avocatură, a cărui reprezentant a fost prezent la conferinţa noastră de presă.

Vedeţi aici şi declaraţia avocatului Szabolcs Antal:

Share This