Liga 1 de baschet masculin

CSM2 Târgu Mureș – Știința București 66-82 (15-29, 15-20, 24-18, 12-15)

Marcatorii noștri: Mureșan 18 (2×3), Kiss R 16 (3×3), Szilveszter 10, Major 7, Smeu 6, Ghița 4 (1×3), Trif 3 (1×3), Blaga 1, Papp 1.

Antrenorul echipei noastre, Péter Faragó așa a văzut cauza eşecului (în afara faptului, că ne-au lipsit piese grele din echipă…)

Din păcate, am început neglijent meciul, oaspeții păreau că vor mai mult și eu au vrut să joace mai repede. Ne-a costat faptul că în prima repriză am avut doar sclipiri din valențele noastre și din păcate toată lumea a jucat enervat. Ne-a lipsit viteza, determinarea și dezinvoltura noastră obișnuită. A existat un moment în a doua repriză când schimbarea noastră în defensivă ne-a readus la doar 5 puncte, dar am greşit din nou acolo și adversarul a profitat. Vom încerca să ne antrenăm bine în continuare și vrem să ne revenim cu o oarecare regularitate după pauza de iarnă. Mulțumim fanilor pentru că ne susțin, indiferent dacă câștigăm sau pierdem! Aspectul pozitiv al meciului a fost că la un moment dat au fost pe teren 3 jucători cu vârste între 15-17 ani şi care au făcut față bine. Acum așteptăm cu nerăbdare următorul meci acasă, pentru a juca cu vechea noastră viteză, în loc de plimbare.

Share This