Chiar dacă ne-au lipsit trei jucători de bază: cei doi pivoţi – Sánta şi Lowrance – respectiv conducătorul de joc, Goran Martinic, echipa antrenată de Trif George a fost foarte aproape de o revenire spectaculoasă.

 

LNBM, faza a II-a, etapa 4.

 

CSM Târgu Mureş – CSM Corona Braşov 81-88 (19-23, 9-24, 27-18, 26-23)

 

Marcatorii echipei noastre: Jonathan Person 27 (3×3), Mladen Jeremic 16 (1×3), Alin Borşa 14 (1×3), Goran Gajovic 8 (1×3), Sólyom Botond 6, Radu Paliciuc 5 (1×3), Vlad Nistor 4, Engi Rosenfeld Dávid 1. Au mai jucat Cristian Mureşan şi Bölöni Tamás.

 

Când antrenorii noştri au aflat că trebuie să jucăm fără pivoţi, ştiau că o să avem un meci şi mai greu, decât am aşteptat.

Totuşi jucătorii trebuiau să facă faţă unei adversare cu 6 străini foarte mobili în lot, cu un Ousmane Barro, care cunoştea sala noastră.

Nu am început rău partida.  După coşul senegalezului – cândva idol în Polivalenta mureşeană – răspunsul a venit dintr-o triplă şi un lay-up al lui Person.  S-a mers cap la cap pe întreaga durată a primului act, oaspeţii creându-și un avantaj de 4 puncte în final.

 

Braşovul a mărit ecartul la peste 10 puncte după nici 2 minute, şi au urmat  3 minute în care nu am găsit drumul spre coş, oaspeţii reuşind 13 puncte la rând. Diferenţa s-a mărit la 21 de puncte, cele două libere marcate de Sólyom ne-au readus sub 20 la pauză.

 

Spre mijlocul sfertului trei am reuşit să ne mai apropiem de adversari după 7 puncte consecutive, întrerupte de un timp de odihnă cerut de antrenorul Braşovului, dar încet-încet ne apropiam de echipa oaspete. Două libere marcate de Borşa ne-au readus la -10, şi un pic mai târziu tot Borşa „s-a uitat” cum e la diferenţă de doar o cifră. Diferenţa însă a revenit la 10 puncte datorită a două libere marcate de braşoveanul Grey.

 

Până la mijlocul ultimului act diferenţa balansa între o cifră sau două cifre, dar luptând eroic, băieţii noştri s-au apropiat la doar două posesii, 5 puncte datorită singurei triple al lui Gajovic cu 3 minute şi jumătate înainte de final.

Speranţa a revenit şi în fanii noştri, care efectiv împingeau din spate băieţii noştri rămaşi pe „roşu” la energie, şi cu exact două minute rămase din partidă, Sólyom ne-a readus la doar trei puncte.

Din păcate oaspeţii au gestionat bine ultimele atacuri, Person cu o triplă a mai readus ceva speranţe cu 30 de secunde înainte de sirena de final, dar nu am mai putut mai mult.

 

A fost un meci în care toţi s-au luptat eroic, diferenţa la recuperări a fost doar de 5 mingi (36-41) şi am avut şansa de a reveni chiar fără trei titulari.

 

Antrenorul echipei noastre, Trif George s-a declarat mulţumit de cum s-au luptat băieţii noştri, mai ales după pauză, dar speră ca măcar accidentaţii să revină pe parchet cât mai repede:

 

 

Unul dintre eroii partidei, Jonathan Person a jucat aproape tot meciul:

 

Share This