Poloul feminin a început un nou drum
Odată cu noul sezon, clubul nostru a pornit la drum cu o nouă generaţie, cu doar câteva jucătoare care au dus greul în sezoanele trecute atât în campionatul de senioare, cât şi în CN U19.
Sportivele antrenate de către Ispir Cristian au jucat primul turneu al CN U17 la Bucureşti, unde majoritatea componentelor lotului nostru au jucat pentru prima oară într-un meci oficial.
În prima partidă am ratat o şansă uriaşă de a câştiga primul meci, am condus şi cu două goluri în ultimul sfert cu Dinamo, dar lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul, până la urmă a trebuit să ne recunoaştem învinşi, chiar dacă doar la un singur gol.
Acest lucru nu a priit deloc pentru moralul fetelor, în celelalte partide nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul meciului cu Dinamo, dar faţă de fetele noastre trebuie să avem răbdare – a declarat antrenorul echipei noastre, care în doar câteva luni a reuşit să închege echipa.
ISPIR CRISTIAN:
Rezultate:
CS Dinamo Bucureşti – CSM Târgu Mureş 18-17
Marcatoarele noastre: Cociş Ioana 8, Sîvu Francesca 6, Cazan Renata 2, Oroszfai Krisztina
CSS nr 1 Bucureşti – CSM Târgu Mureş 19-8
Marcatoarele noastre: Cociş Ioana 3, Sîvu Francesca2, Cazan Renata 2, Béres Orsolya
CSM Târgu Mureş – CSM Unirea Alba Iulia 7-19
Marcatoarele noastre: Cociş Ioana 3, Béres Orsolya 2, Oroszfai Krisztina, Orbán Renáta
CSM Târgu Mureş – CS Crişul Oradea 5-17
Marcatoarele noastre: Cociş Ioana 3, Sîvu Francesca, Béres Orsolya
HAI CSM TGM!