Am început sezonul cu un egal împotriva unei echipe care ne-a învins în toate cele trei dueluri din sezonul trecut.
CSM Târgu Mureş – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 3-3 (1-1)
Marcatorii echipei noastre: Láposi, Covaci şi un autogol
După 1-1 la pauză, oaspeții din Sfântu Gheorghe au reușit să se desprindă la două goluri.
Echipa lui Cosmin Gherman însă a reușit să revină pe tabelă și a reușit să egaleze cu 5 minute înainte de final.
Deoarece nu s-a mai marcat până-n final, am terminat meciul la egalitate, şi am început cu un punct campionatul!
Bravo băieții!
Aşa a văzut egalul cu Sfântu Gheorghe antrenorul coordonator al secţiei de futsal al clubului nostru, Cosmin Gherman:
„Am început mai rău, primele 7-8 minute, dar ne-am revenit, am intrat în joc şi am dominat clar jocul. Rar mi-a dat să văd atâtea ratări la noi… Meritam să câștigăm cu toate că am fost conduși cu 3-1. Am dominat jocul, iar ei ne-au surprins doar pe contratac. Se mai întâmplă în sport, nu câștigă cel mai bun tot timpul. Până la urmă am obținut un punct și este important. În mare sunt mulțumit de băieți, dar mai avem de muncă. Au făcut foarte bine fazele fixe și am revenit de la 3-1, pentru asta îi felicit! Dar am așteptări mai mari, de la toți jucătorii și cu siguranţă aşa va fi! Mulţumesc publicului care a venit în număr destul de mare!”