Echipa noastră de baschet masculin a ajuns la 6 victorii din 9 etape, după ce a câştigat în extremis partida cu CSA Steaua.
CSM Târgu Mureş – CSA Steaua Bucureşti 96-94 (23-24, 23-28, 27-19, 23-23)
Performerii echipei noastre: Martinic 30 p(5×3) + 11 ass, Sánta 20 p + 12 rec, Şolopa 19 p + 8 rec, Jeremic 10 (2×3), Casale 9 (2×3), Gajovic 4 (1×3), Reljic 4,
Susţinuţi de un public frenetic, băieţii noştri s-au ţinut cu dinţii de adversar, chiar dacă am fost conduşi pe aproape întreaga primă repriză.
A venit apoi sfertul nostru, cel de al treilea, când după un parţial de 13-0 am preluat conducerea pe tabelă şi am reuşit să gestionăm aproape perfect avantajul.
În ultimele secunde oaspeţii s-au apropiat ameninţător, au reuşit chiar să şi preia avantajul, dar experienţa lui Martinic şi-a spus încă o dată cuvântul, a marcat o triplă extrem de importantă, ca apoi Şolopa să culeagă o minge de sub panoul nostru.
Victoria ne aduce înapoi în partea superioară a clasamentului, mai exact pe locul 4, înainte de pauza de naţională.
Pentru noi va urma o pauză şi mai lungă, prilej excelent pentru recuperarea accidentaţilor şi răniţilor din echipă, care sunt într-un număr extrem de mare.
Bravo băieţii!
V-aţi lăsat şi sufletul pe teren!
Mulţumim suporterilor pentru sprijinul acordat şi în această seară!